Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici i-a invitat pe premierul Ludovic Orban şi pe ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la o dezbatere pe teme legate de economie şi finanţe organizată la Academia de Studii Economice.
„Îl invit pe domnul Orban, pe domnul Cîţu pentru mâine (vineri), la ora 12,00, la Academia de Studii Economice, la o dezbatere publică pe tot ceea ce înseamnă teme legate de economia ţării, legate de finanţele ţării. Sper să dea curs unei astfel de invitaţii, pentru că este corect faţă de cei care ne urmăresc, români, persoane fizice, companii din România, să ştie corect care este situaţia, la ce să se aştepte în următoarea perioadă şi, mai ales, care este planul actualului Guvern, pentru că – ştim cu toţii – se evită luarea de măsuri până pe 24 noiembrie, astfel încât să nu-i fie afectată candidatura domnului Klaus Iohannis”, a declarat Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanţelor, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.