Ministrul finanţelor publice Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD, a dat asigurări că persoanele cu pensii mici nu vor fi afectate, reiterând că această taxare a pensiilor mari, începând cu un anumit plafon, este „un act de dreptate socială”.
„Cei cu pensii mici nu vor fi afectaţi şi, repet, este un act de dreptate socială, spunem noi, dar v-am spus: poate chiar astăzi va fi, odată cu rectificarea bugetară, şi ordonanţa de măsuri. Deci, astăzi sau cel târziu mâine dimineaţă le veţi avea pe site, pentru a le analiza şi eventual comenta. Şi poate chiar pentru această măsură specială legată de pensii o să venim cu o prezentare detaliată. Este una dintre măsurile acestei ordonanţe, dar pentru această măsură cred că este foarte bine să prezentăm public toate datele, toate pensiile, valori, cuantumuri, medii, intervale, absolut tot, modul de calcul propus prin această ordonanţă, tocmai pentru ca fiecare român să înţeleagă exact care este motivul pentru care aceste măsuri se aplică. Să nu uităm că în România încă sunt din păcate undeva la 4 milioane şi ceva – sper să nu greşesc cifra – de pensionari sub un nivel scăzut, undeva la 2.000 de lei, adică totuşi sunt măsuri care trebuie să fie luate”, a explicat Eugen Teodorovici.