Eurodeputatul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European şi raportor al Grupului social-democrat privind bugetul european, a anunțat că, în urma încheierii negocierilor, s-a obţinut suplimentarea cu 687,3 milioane de euro a fondurilor pentru bugetul UE de anul viitor. Printre cele mai importante creşteri pentru România se numără suplimentarea cu 10 milioane de euro a fondurilor pentru protecția frontierelor cu scopul aderării României la spațiul Schengen, creşterea cu 210 milioane de euro a resurselor pentru Parteneriatul Estic, inclusiv Republica Moldova, și adăugarea a peste 155 de milioane de euro la măsurile europene pentru combaterea prețurilor ridicate la energie.
“Prioritatea noastră a fost să ajustăm bugetul european astfel încât să includem fonduri pentru măsurile care îi protejează cu adevărat pe cetățeni în actualul context. Creșterea prețurilor la energie, combinată cu invazia Federației Ruse în Ucraina, inflația crescută și dificultatea multor sectoare de a se recupera după pandemie, au înrăutățit o situație deja dificilă pentru mulți dintre cetățenii Uniunii Europene. De aceea, am insistat ca bugetul să protejeze mai bine cetățenii europeni și IMM-urile în fața unui context global deosebit de dur.
Una dintre cele mai importante realizări ale Parlamentului European în negocierile avute cu Consiliul European este suplimentarea cu 155,5 milioane de euro a fondurilor alocate pentru măsurile de combatere a prețurilor ridicate la energie, de la investiții în creșterea producției și îmbunătățirea infrastructurii, până la proiecte de eficientizare energetică.
De asemenea, am obținut creșterea bugetului pentru programul dedicat IMM-urilor cu 10 milioane de euro, în timp ce fondurile dedicate programului pentru educație și tineret, Erasmus+, au fost suplimentate cu 123 milioane de euro, iar resursele obţinute în plus pentru zona de transporturi vor fi cu 118 milioane de euro mai mari.
Aceasta a fost propunerea grupului social-democrat încă de la începutul discuţiilor privind bugetul pe anul viitor şi mă bucur că am reuşit să convingem statele membre și colegii de importanţa acestor obiective”, a precizat raportorul alternativ pentru bugetul european, Victor Negrescu.
Reprezentantul României în Parlamentul European, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, a evidențiat faptul că s-au obținut fonduri suplimentare pentru a facilita integrarea României în spațiul Schengen și pentru a sprijini Republica Moldova în acest context dificil, în bugetul pentru anul viitor.
“Un aspect important este legat de creșterea fondurilor pentru managementul frontierelor externe ale Uniunii și faptul că, din nou, la cererea Grupului social-democrat, s-au alocat fonduri specifice care să faciliteze integrarea țării noastre în spațiul Schengen. În total, creșterea aprobată este de 10 milioane de euro. Tot în acest context, am obținut fonduri suplimentare pentru Parteneriatul Estic, inclusiv pentru Republica Moldova, în valoare de 210 milioane de euro”, a afirmat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.
Bugetul european pentru anul 2023 urmează să fie votat, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.