Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, a criticat faptul că România nu este luată în considerare în eforturile de coordonare a renunțării la restricțiile de călătorie de către Germania, în colaborare cu zece state ale Uniunii Europene.
”Delegația PSD din Parlamentul European își manifestă îngrijorarea cu privire la neimplicarea României în discuțiile de azi dintre miniștrii de Externe din Germania și alte zece țări europene, privind redeschiderea frontierelor și reluarea călătoriilor. România ar trebui să participe la consultări, întrucât acestea au consecințe și asupra mobilității lucrătorilor sezonieri români în Germania, nu doar în privința deplasării turiștilor germani în UE.
Din păcate, România este evitată de Germania. E rezultatul lipsei de experiență în plan internațional și de credibilitate în fața partenerilor europeni a Guvernului Orban. Respectul unei țări se câștigă prin demnitatea conducătorilor săi în relațiile internaționale și prin grija pe care o au pentru a-și proteja cetățenii”, a declarat Dan Nica.
Europarlamentarul social-democrat a subliniat că redeschiderea frontierelor interne ale UE necesită o abordare eminamente europeană, coordonată de Comisia Europeană, și nu acorduri parțiale: „În acest moment este nevoie de soluții cu adevărat europene și nu de înțelegeri bilaterale cu efecte doar pe termen scurt. Libertatea de mișcare este un principiu fundamental al UE, care trebuie apărat și promovat”, a punctat Dan Nica. Liderul Delegației PSD din Parlamentul European a precizat că ministrul german de Externe, Heiko Maas, va avea azi o video-conferință cu miniștrii de Externe din Austria, Slovenia, Croația, Bulgaria, Grecia, Cipru, Italia, Spania, Portugalia și Malta, pentru a-și coordona acțiunile de eliminare a restricțiilor de circulație, în perspectiva deschiderii sezonului turistic de vară.