Europarlamentarul Victor Negrescu a fost desemnat raportorul Parlamentului European cu privire la implementarea mecanismului de redresare și reziliență
Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, a fost desemnat raportorul Parlamentului European cu privire la implementarea mecanismului de redresare și reziliență. Acest raport referitor la implementare este esențial pentru procesul de monitorizare și analiză realizat de Parlamentul European privind eficiența și performanța planurilor naționale de redresare și reziliență.
“Până în prezent Uniunea Europeană a alocat deja peste 330 de miliarde de euro statelor membre pentru finanțarea planurilor de redresare și reziliență, echivalentul a circa 45% din sumele totale prevăzute până la finalul lunii august 2026. Ritmul de absorbție a fost mai lent decât cel prognozat la nivel european și în acest sens ne dorim, la nivelul Parlamentului European, să sprijinim statele membre și Comisia Europeană în a flexibiliza instrumentele și a crește impactul măsurilor și reformelor prevăzute în planurile naționale.
Dacă este să ne raportăm la contextul din România, din informațiile pe care le am și cele comunicate de instituțiile europene, nu sunt motive suplimentare de îngrijorare, în comparație cu media europeană, în ceea ce privește implementarea PNRR în România, iar sumele aferente cererii de plată numărul trei pot fi deblocate în termen de șase luni prin realizarea reformelor și măsurilor recomandate de Comisia Europeană și de către instituțiile responsabile.
La nivelul instituțiilor europene există dorința ca toate fondurile să fie cheltuite iar, în acest sens, România beneficiază de tot sprijinul pentru implementarea totală a PNRR, dar și pentru creșterea capacității administrative în contextul în care acest model de finanțare poate să devină unul permanent”, a explicat noul raportor al Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu. Reprezentantul României în legislativul european va coordona acest proces la nivelul Comisiei pentru Bugete din Parlamentul European împreună cu responsabilul desemnat de Comisia pentru Afaceri Economice și Monetare.
În cursul acestei săptămâni au avut loc noi discuții între Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliu privind mecanismul de redresare și reziliență din care au rezultat îngrijorări majore privind finanțarea instrumentului european. Conform estimărilor publicate de executivul european, despre care eurodeputatul Victor Negrescu a atras atenția în trecut, Uniunea Europeană riscă să plătească în plus miliarde de euro, sume neprevăzute în evaluările inițiale, pentru dobânzile aferente mecanismului.