Consultări publice privind raportul Parlamentului European referitor la elaborarea unei politici europene în materie de educație digitală
Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu, a organizat astăzi, cu sprijinul Biroului Parlamentului European din România, consultări publice privind raportul Parlamentului European referitor la elaborarea unei politici europene în materie de educație digitală, în care a atras atenția asupra oportunităților ratate de către țara noastră și a oferit soluții pentru creșterea calității educației digitale.
“Prin raportul nostru contribuim la crearea unei Uniuni a educației digitale, oferind mijloacele, resursele financiare și ideile care pot ajuta imediat și direct statele membre. Educația digitală nu mai trebuie să fie un privilegiu, ea nu înlocuiește educația tradițională, ea crește calitatea și performanța învățământului dacă este folosită corect. Ori, în România, văzând modul haotic în care se întâmplă lucrurile acum, nu putem să vorbim de educație digitală. Educația a fost uitată de Guvernul României. Banii alocați pentru educație în planul național de redresare și reziliență sunt insuficienți. În raportul nostru am solicitat statelor membre să aloce minim 10%, dar România alocă doar 3,18%, inclusiv sub formă de împrumuturi” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.
În raportul prezentat public, eurodeputatul român propune soluții concrete privind creșterea competențelor digitale, cu accent pe nevoia de incluziune și de accesibilizare pentru toți, la nivel european. Printre inițiativele sale enumerăm crearea Universității Online Europene, certificarea resurselor și infrastructurii digitale în domeniul educațional, Academia Europeană a Profesorilor sau inițiativa privind inteligența artificială și robotica în educație. De altfel, eurodeputatul a propus, iar Comisia Europeană a aprobat, implementarea unui proiect pilot în vederea promovării accesului la educație digitală în mediul rural, zonele izolate și montane, în valoare de 2,4 milioane de euro.
“România este o țară divizată între o parte a societății conectate la noile tehnologii și o altă parte complet izolată. Aproape 1 milion de copii nu au acces la educație de mai multe luni pentru că nu au acces la infrastructura digitală necesară, iar nivelul de competențe este extrem de redus comparativ cu media europeană. De aceea, încă din 2015 am propus crearea în România a Centrului European de Competențe în zona securității cibernetice. Dar, când văd confuzia făcută de unii decidenți, care compară un centru de resurse cu o agenție europeană, înțelegem de ce nu se atrag resursele europene disponibile în domeniu. De la începutul anului, România ar fi putut folosi fondurile, platformele și recomandările europene pentru digitalizarea educației însă, din păcate, am ratat din incompetența guvernului aceste oportunități” a adăugat eurodeputatul român.
Consultările organizate astăzi fac parte dintr-o serie mai largă de dezbateri prin care vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European caută să promoveze facilitățile europene ce pot crește calitatea procesului educațional din România. De la începutul anului acesta, a inițiat mai multe demersuri, printre care, crearea primei tablete educaționale românești, un canal video dedicat resurselor educaționale și proiecte privind accesibilizarea cu internet a zonelor izolate. Chiar astăzi, în cadrul Summit-ului European al Educației, a pledat în prezența Comisarului European, Mariya Gabriel, și a mai multor miniștri europeni, pentru alocarea de finanțări suplimentare pentru educație.
Raportul referitor la elaborarea unei politici europene în materie de educație digitală va fi aprobat în prima parte a anului viitor.
La consultările publice au participat: Georgi Dimitrov, șeful adjunct al Unității Inovare și EIT (DG EAC), Geert Asselbergs, coordonator al EU STEM Coalition, Valentin Negoiță, președintele Asociației Producătorilor și Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informației și Comunicațiilor (A.P.D.E.T.I.C.), Ioan Dumitrache, membru al Academiei Române, Monica Cadogan, fondator și CEO Vivre, Andreea Paul, președinte INACO și Paul Apostol, reprezentant Digital Nation.