Pădurea Cetățuia (zona de agrement Cetățuia) a fost ecologizată astăzi, 15 aprilie 2022, printr-o amplă campanie derulată de Organizația Municipală a Partidului Social Democrat din Iași, alături de voluntari. Acțiunea, care a reunit peste 80 persoane, face parte dintr-un lung șir de evenimente demarate de social-democrați, odată cu schimbările majore aduse de reorganizarea din temelii a structurii politice ieșene.
„Cred că politica și activitățile de partid trebuie să fie în folosul comunității! În acest context, mi-am dorit ca evenimentul realizat de Organizația Municipală să fie despre și pentru ieșeni, de aceea ne-am mobilizat pentru a scăpa de deșeuri o zonă emblematică a Iașului, o zonă pe care o iubim cu toții, în care găsim liniște, relaxare și, cel mai important, un loc al credinței. Mai mult, așa cum am spus la începutul mandatului de consilier local (septembrie, 2020), împreună ne facem Iașul, iar implicarea de care au dat dovadă astăzi toți cei prezenți la acțiunea de ecologizare dovedește încă o dată faptul că schimbarea depinde de noi și o putem realiza dacă lucrăm în echipă”, a declarat Bogdan Balanișcu, președintele interimar al Organizației Municipale a Partidului Social Democrat (PSD) Iași.
Potrivit acestuia, la nivelul Iașului este nevoie de implementarea unor măsuri concrete pentru reducerea poluării, creșterea numărului zonelor verzi, dar și a spațiilor destinate recreerii, fiind totodată necesară și curățarea administrației publice de persoanele care afectează iremediabil imaginea comunității la nivel național. „A face curățenie în Iași înseamnă a lucra în echipă pentru combaterea poluării care ne îmbolnăvește pe noi și pe copiii noștri, înseamnă a veni cu soluții care să vizeze creșterea suprafețelor cu spații verzi și cu zone împădurite, dar înseamnă și curățarea administrației prin impunerea unui mod transparent și corect de luare a deciziilor, coroborată cu realizarea unor proiecte de investiții majore, care să aibă un impact substanțial asupra dezvoltării economice a comunității. Pentru toate acestea, eu și colegii mei social-democrați avem soluții și credem că, alături de ieșeni, putem scoate orașul din letargia în care s-a afundat în ultimii ani din cauza lipsei de investiții majore și a viziunii limitate marca Mihai Chirica, redând-i prestigiul meritat și valorificându-i potențialul”, a mai punctat Bogdan Balanișcu.
Mai mult, social-democratul ieșean a lansat o invitație pentru toți politicienii urbei, încurajându-i să se implice în cât mai multe acțiuni de curățare și protejare a mediului înconjurător.
„Provoc pe această cale toate partidele politice să se mobilizeze și să se implice în campaniile de ecologizare și plantare, deoarece Iașul este al nostru, al tuturor, iar viitorul lui nu are o culoare politică. Viitorul lui poate fi unul prosper sau unul plin de norii poluării. Diferența este dată de implicarea și viteza noastră de reacție la ceea ce se întâmplă în jur. Tocmai de aceea, alături de echipele societății de salubritate cărora le mulțumesc pentru implicare, mă aștept să-l văd și pe edilul Chirica cu mănușile pe mâini, strângând deșeuri, dat fiind că Iașul este casa noastră, a tuturor ”, a conchis Balanișcu.
***
Reamintim că la nivelul întregii țări este în desfășurare campania „Curățăm România”, demarată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. „Țara noastră se confruntă cu provocări mari din cauza deșeurilor aruncate la voia întâmplării, acestea reprezentând o amenințare la adresa bunăstării și sănătății tuturor românilor. Responsabilitatea noastră principală, a tuturor, este să avem grijă de mediul înconjurător, iar campania Curățăm România demonstrează faptul că ne pasă și că acționăm în consecință. Vrem o Românie curată și, prin această campanie, venim în sprijinul autorităților locale și centrale, lucrând alături de acestea la igienizarea țării”, a declarat ieșeanul Bogdan Balanișcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului.
***
Campania „Curățăm România” se desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai a.c., sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”
PSD Iași