Consilierii locali ai Partidului Social Democrat Sector 1 atrag atenția opiniei publice asupra faptului că primarul Clotilde Armand încalcă intenționat legislația pentru a produce vicii de procedură care să anuleze proiectul prin care se acordă un sprijin financiar pentru depășirea crizei energetice.
În mod concret, articolul 7 alin. 4, din Legea 52/2003 privind transparența decizională spune clar că este nevoie de un termen de 10 zile în care proiectele administrației publice trebuie să stea în dezbatere publică. Așadar, faptul că doamna Armand propune în ședința de astăzi, 6 decembrie, un proiect de Regulament care să fie votat tot astăzi și care deci nu a respectat dispozițiile legale, este un mod perfid de a face un proiect ilegal și deci neaplicabil.
„Solicităm primarului sectorului 1 să respecte legea. Pentru USR transparența este doar un slogan și respectarea legii, un moft. Vom convoca noi o ședință a Consiliului Local pentru 16 decembrie, astfel încât să se împlinească cele 10 zile de dezbatere publică, prevăzute de lege. Regulamentul va fi aprobat atunci, cu respectarea legii și vom împiedica această tentativă a doamnei primar de invalidare pe vicii de procedură”, a declarat Florin Manole, președintele PSD Sector 1.
Petre Florin Manole
Președinte PSD Sector 1