Marți, 16 mai 2023, în prezența Domnilor Marcel Ciolacu – Președintele PSD și Paul Stănescu – Secretar General al PSD, Doamnei Gabriela Firea, Prim-vicepreședinte al PSD, a Domnilor Miniștrii: Câciu Adrian, Dae Petre, Rafila Alexandru, a numeroși parlamentari, reprezentanți  ai organizațiilor  pensionarilor colaboratoare a avut loc REUNIUNEA ANIVERSARĂ A CONSILIULUI NAȚIONAL AL OPSD, prilejuită de împlinirea a 15 ani de la constituire.

În luările de cuvânt Domnul Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Doamnei Gabriela Firea și ceilalți vorbitori, au apreciat activitatea OPSD, rolul important pe care îl au seniorii în înfăptuirea  Programului Politic, Economic și Social al PSD. Totodată prin mesajul lor au fost transmise îndemnuri pentru perioada următoare.

Reprezentanții organizațiilor județene, în intervențiile lor au exprimat hotărârea de a-și îndeplinii cu mai multă răspundere sarcinile în perioada următoare și în special la organizarea și desfășurarea alegerilor din 2024.

Cu această ocazie, participanților la Reuniune, cât și membrilor organizației li s-au înmânat DIPLOME  și INSIGNE ANIVERSARE.

 MESAJUL FINAL A FOST ,,UNITATE ÎN JURUL PARTIDULUI”