Preșdintele PSD, Marcel Ciolacu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD, și președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, au participat joi, 10 septembrie 2020, la evenimentul de prezentare a programului politic al candidatului PSD la Primăria Sectorului 5, Daniel Florea.
Marcel Ciolacu a declarat că PNL s-a întors la „politica anilor ’90”, mai exact a mutat lupta politică de la Parlament, acolo unde se face politică, în administraţiile locale.
„De fapt, ne întoarcem la politica anilor ’90, asta face în acest moment PNL condus de către primul ministru Ludovic Orban şi de către preşedintele României, în dubla sa calitate de preşedinte al României şi preşedinte al PNL. Politica anilor ’90 era de a muta lupta politică de la Parlament, Parlamentul e o instituţie fundamentală a statului eminamente politică, acolo se face politică, în administraţiile locale. De un an toată politica lor este îndreptată împotriva administraţiilor conduse de către colegii noştri pesedişti, dar, de fapt şi de drept, este o politică îndreptată împotriva locuitorilor acestor localităţi păstorite într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de către anumiţi primari. Este cea mai găunoasă atitudine politică care se poate face într-o ţară. Politica nu trebuie să se amestece şi să blocheze proiectele administraţiilor locale”, a spus președintele PSD.