Președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a avut o întrevedere luni, 28 martie 2022, cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie, căruia i-a transmis că „România are nevoie de sprijin şi acces la programe de finanţare europeană pentru a face faţă crizelor multiple cu care ne confruntăm”.
„Măsurile PSD pentru susținerea românilor cu venituri mici pentru cumpărarea de alimente de bază și prevenirea abandonului școlar vor putea fi finanțate din fonduri europene.
Asta am discutat astăzi cu domnul Comisar european pentru economie, Paolo Gentiloni, căruia i-am transmis că România are nevoie de sprijin și acces la programe de finanțare europeană pentru a face față crizelor multiple cu care ne confruntăm.
În acest context, am insistat asupra necesității relaxării regulilor privind deficitul bugetar, a prelungirii cu încă un an a posibilității de absorbție a banilor europeni aferenți exercițiului financiar 2014-2020, dar și în privința flexibilizării PNRR, pentru a face față provocărilor actuale, în mod special pe componenta investițională.
De asemenea, mi-am exprimat încrederea că noile cheltuieli generate de fluxul de refugiați, sprijinul umanitar sau impactul sancțiunilor asupra economiilor vor fi luate în considerare în cadrul noilor orientări ale Comisiei privind politicile bugetare”, a precizat Marcel Ciolacu.