Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, și președintele interimar PSD Sector 1, Florin Manole, au avut joi, 25 februarie 2021, o întâlnire cu organizațiile neguvernamentale din domeniul protecției mediului, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectele legislative pe care parlamentarii și primarii PSD le pot susține în contextul GreenDeal și al Planului Național de Redresare și Reziliență.
Greenpeace, ActiveWatch, Asociația Peisagiștilor din România și Asociația pentru o Societate Organizată Sustenabil (SOS) au proiecte care îmbunătățesc legislația din România, care facilitează accesul cetățenilor la informațiile de mediu, dar și campanii precum cea de refacere a perdelelor forestiere.
În mod concret, președintele Marcel Ciolacu a spus că parlamentarii PSD vor susține adoptarea cât mai rapidă în Parlament a proiectului care reglementează ariile naturale protejate urbane, dar și inițiativa care asigură o mai bună protecție și administrare a spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Discuția a avut loc în contextual reorientării PSD înspre o relație de dialog și colaborare cu organizațiile neguvernamentale.