Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a participat joi, 21 aprilie 2022, la o acțiune de plantare copaci în Zona Frasinu, din municipiul Buzău și a vizitat Poarta către Ținutul Buzăului. La acțiuni au participat și senatorul PSD, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, președintele CJ Buzău, Neagu Petre-Emanoil și tineri de la organizația TSD. Marcel Ciolacu a declarat că Partidul Social Democrat a pornit o amplă campanie de împădurire în colaborare cu Romsilva prin care și-a propus plantarea a minimum 500.000 de arbori în întreaga țară.
Președintele PSD a subliniat faptul că printre primele lucruri pe care le-a negociat PSD când a intrat la guvernare au fost voucherele de vacanță care se pot cheltui numai pe teritoriul României.
„Când am intrat la guvernare, printre primele lucruri pe care le-a negociat PSD au fost acele vouchere de vacanță care se pot cheltui numai pe teritoriul României. Cred că e o oportunitate și sunt ferm convins că autoritățile locale, cu implicarea Municipiului Buzău, vor găsi soluțiile cele mai bune ca să fie promovat întregul Ținut al Buzăului. Operatorii sunt sprijiniți prin programele naționale. Acum schema de ajutor e bugetată la vreun miliard de lei cu investiții mai mari de un milion de euro, au destinație și în turism”, a mai spus Marcel Ciolacu.