Preşedintele PSD Marcel Ciolacu consideră că premierul Florin Cîţu vrea să vândă pe nimic cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat.
„Nu le-a ajuns cât au furat în pandemie! După împrumuturile uriaşe de 30 de miliarde de euro, făcute anul trecut, Cîţu pune acum la cale cel mai mare jaf din istoria modernă a ţării. Vrea să vândă – pe nimic! – cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat. Tot ce a rămas mai valoros în patrimoniul statului român, companii cu profituri de miliarde de lei. Au încercat să facă asta şi anul trecut. Nu le-a mers! Şi acum ne vom opune, cu toate forţele”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Acesta adaugă că nu trebuie să treacă proiectul premierului de abrogare a legii iniţiate de PSD şi votate anul trecut prin care timp de doi ani au fost suspendate orice tranzacţii cu activele statului.
„România trebuie să acţioneze la fel ca celelalte state europene – Germania, Franţa, Polonia, Ungaria, ţări care îşi protejează companiile strategice în această perioadă de criză provocată de pandemie”, mai susține președintele PSD.