Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat marţi, 13 iulie 2021, că premierul Florin Cîţu foloseşte banii ce urmează să fie alocaţi la rectificarea bugetară pentru „a cumpăra” voturile delegaţilor la congresul PNL.
„Ei confundă aceşti bani cu banii pe care să-i folosească într-o luptă electorală din interiorul PNL. E evident că este şi ilegal, este şi abuziv şi total imoral să faci aşa ceva. Eram obişnuit de la domnul Orban, care a folosit anumite rectificări bugetare sau hotărâri de Guvern să aloce bani primarilor PNL ca mită, pentru a obţine voturile românilor. Acum, trecem la next level. Primul ministru Cîţu, care se luptă cu domnul Orban, foloseşte banii românilor pentru a cumpăra voturile de la delegaţii de la congres”, a declarat Marcel Ciolacu, la România TV.