Președintele PSD Marcel Ciolacu și europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, au avut miercuri, 24 februarie 2021, o întrevedere cu Iratxe García Pérez, liderul Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.
În cadrul întâlnirii, extrem de pozitivă, Iratxe García Pérez a ținut să sublinieze mai multe elemente. Astfel rezultatul obținut în alegerile din luna decembrie reprezintă rezultatul reformei întreprinse de Partidului Social Democrat și că, personal, dânsa încurajează aceasta reformă. Iratxe García Pérez mai consideră că pentru a reuși să ieșim din criza economică provocată de COVID-19, statele membre nu trebuie sa facă aceleași erori ca în 2008 adoptând politici și bugete naționale de austeritate.
Privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, așa cum i-a atras atenția și premierului Cîțu, planurile naționale trebuie să fie discutate în Parlamentul național și elaborate cu actorii locali. Iar Parlamentul European va examina atent fiecare plan național nu doar în cea ce privește conținutul și respectarea obiectivelor dar și cum a decurs procesul lor de elaborare.
În domeniul justiției și statului de drept, Grupul S&D va continua să monitorizeze prin comisia de specialitate evoluțiile privind statul de drept în toate statele membre.