Referitor la discuțiile din spațiul public privind termenele la care se acordă ajutoarele pentru pensionarii cu pensii mici, sprijinul pentru energie și voucherele pentru alimente, PSD precizează că miniștrii social-democrați care au responsabilități în această privință au luat deja toate măsurile pentru ca beneficiarii să primească banii la timp, conform legii.
Astfel, ministrul Muncii, Marius Budăi, a pregătit prima tranșă a ajutoarelor pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei, care se va acorda odată cu pensia din luna ianuarie, așa cum s-a prevăzut în OUG 168/2002. Cupoanele de pensie, care conțin inclusiv această primă tranșă, au fost tipărite încă din luna decembrie 2022.
În ceea ce privește ajutoarele pentru energie, Ministerul Finanțelor a prevăzut banii necesari în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar Ministerul Muncii a pregătit lista de beneficiari pe care o poate pune la dispoziția MIPE. Conform OUG 166/2022, MIPE este responsabil cu emiterea cardurilor și cu distribuția acestora către cei în drept, astfel încât plățile să fie făcute conform prevederilor legale, respectiv în lunile februarie și septembrie 2023.
În cazul voucherelor pentru alimente, cardurile au fost deja distribuite, urmând ca MIPE să facă plățile conform termenelor prevăzute de lege.
Ca atare, PSD face un apel către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să dispună măsurile necesare astfel încât banii să ajungă la timp la beneficiari. În acest sens, MIPE se poate baza pe sprijinul și colaborarea deschisă din partea miniștrilor social-democrați.
Biroul de presă al PSD