Partidul Social Democrat salută rezoluția pentru o Europă echitabilă, sustenabilă și a respectului aprobată în cadrul Consiliului PES de la Bruxelles la care au participat lideri și premieri social democrați din toată familia social democrată.
“Salut rezoluția aprobată de familia noastră politică la nivel european. În Europa mizăm pe echitate, sustenabilitate și respect. La fel, ne propunem să facem și în România. Partidul Social Democrat este reconectat la familia noastră politică și ne propunem ca împreună cu premierii social democrați din toată Europa să reușim o redresare socială și economică sustenabilă și echitabilă”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Consiliul Partidului Socialiștilor Europeni a fost organizat anul acesta la Bruxelles. În cadrul reuniunii a fost aprobat un document cadru cu propunerile social democraților europeni privind redresarea post-COVID-19.
“Partidul Social Democrat a redevenit o forță activă în familia social democrată europeană iar prezența la guvernare ne va permite să punem în aplicare la nivel național și să susținem la nivel european acele politici sociale în care credem. Susținerea oferită de Guvernul României privind salariu minim european, măsurile sociale ce urmează a intra în vigoare anul viitor și corecțiile aduse PNRR pentru a putea fi implementat sunt doar câteva din exemplele clare de lucruri pe care PSD le face în mod concret”, a explicat vicepreședintele PSD și coordonator național PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu.
Acesta a precizat faptul că în perioada următoare Partidul Social Democrat va intensifica acțiunea sa pe zona europeană și internațională urmând ca președintele PSD, Marcel Ciolacu, să continue seria de întâlniri cu liderii și comisarii europeni începute în acest an.