Partidul Social Democrat și PES activists România au organizat vineri, 31 martie 2023, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian“, un eveniment dedicat celebrării a 130 de ani de la crearea primului partid social democrat din România, la București.
Evenimentul a reunit 1.000 de militanți și simpatizanți PES și PSD din toată țara, membri ai conducerii ai Partidului Social Democrat, în frunte cu preşedintele Marcel Ciolacu, prim-vicepreședinții Gabriela Firea și Sorin Grindeanu, miniștrii Lucian Romașcanu, Alexandru Rafila, Adrian Câciu, Petre Daea și Florin Spătaru, membri marcanți ai Partidului Socialiştilor Europeni, Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, și Giacomo Filibeck, secretar general executiv, exponenți ai mediului sindical, reprezentanţi ai mediului academic, exponenţi ai mediului asociativ, dar şi numeroşi reprezentanți ai mass-media.
În deschiderea reuniunii preşedintele-coordonator al PES activists România a evocat contribuția substanțială a social democraților români la dobândirea drepturilor sociale, promovarea justiției sociale și a egalității de șanse între femei și bărbați, precum și rolul hotărâtor pe care personalități istorice ale stângii l-au avut la înfăptuirea Marii Uniri, opunându-se ulterior doctrinelor legionare şi comuniste, respectiv prin eforturile realizate în vederea renașterii democrației românești după Revoluția din 1989, respectiv pentru aderarea României la NATO și Uniunea Europeană.
„Celebrăm această zi a social democraţiei româneşti de mulţi ani cu obiectivul de a revaloriza istoria social democraţilor români, de a reitera importanţa valorilor noastre şi de a demonstra totodată că avem capacitatea să ne modernizăm şi să ne adaptăm în permanenţă la nevoile cetățenilor. Partidul Social Democrat este un partid istoric, care a luptat mereu pentru libertate, dar este totodată și un partid axat pe viitor. Social democrații și-au respectat întotdeauna principiile și au contribuit decisiv la dezvoltarea și stabilitatea României. I-am omagiat astăzi pe cei care au scris istoria social democrației în țara noastră, precum Ioan și Sofia Nădejde, Vasile Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ioan C. Frimu, Constantin Titel Petrescu, George și Tatiana Grigorovici, Ion Flueraș sau Iosif Jumanca, întrucât ne mândrim cu trecutul nostru și dorim să ducem mai departe această moştenire de excepţie pentru a proiecta un viitor mai bun pentru români“, a declarat Victor Negrescu.
Biroul de presă al PSD