Optimismul premierului Cîțu nu este deloc molipsitor, ba din contră, este îngrijorător. S-a specializat să vândă iluzii la foc automat, despre campania de vaccinare, despre cât de bine merg negocierile privind alocarea fondurilor prin PNRR, despre cât de bună este starea economiei sau cum ne revenim la normalitate dacă ne vaccinăm.
Cu toții ne dorim să revenim la normalitate, însă acest lucru nu se va întâmpla de la 1 iunie așa cum a anunțat premierul. Normalitatea lui Cîțu nu va fi și normalitatea românilor. România trebuie să-și pună centura de siguranță mult timp de acum încolo. Când lumea întreagă se pregătește să se adapteze virusului, noi ne pregătim să dăm timpul înapoi. Probabil, Comitetul de Vândut Iluzii patronat de Cîțu, acela care ne va spune cum vom ajunge noi la normalitate, își va face datoria și va minți din considerente politice. Nu de asta avem nevoie, ci de moderație.
Să vedem, de unde vine optimismul exagerat al lui Cîțu? Poate din învățământ, unde ritmul de vaccinare a scăzut și abia unul din doi profesori s-au vaccinat. Copiii nu sunt testați regulat. Școala încă se face online.
Poate din cei puțin peste 3 milioane și jumătate de români care abia au fost vaccinați. Sau poate pentru că medicii de familie nu sunt pregătiți pentru a vaccina în cabinetele medicale. Nu au materialele necesare și se feresc astfel să primească dozele trimise de Guvern. Mai mult, în cabinetele medicilor de familie românii nu au posibilitatea de a-și alege vaccinul. Dacă în urbanul mare a lăsat posibilitatea oamenilor să aleagă, nu același lucru trebuie să se întâmple și în urbanul mic sau în comune și sate? Sau acum pentru guvern există români Pfizer și români AstraZeneca sau Johnson & Johnson?
Acest guvern a deprins un obicei foarte prost. Să dea responsabilități românilor, companiilor, administrațiilor locale, dar să nu ofere mai nimic în loc. Premierul Cîțu trebuie să înțeleagă că nu dă ordine și că este învestit să rezolve probleme și nu să creeze altele noi. Atenție la discriminare!
Responsabilitatea, faptele și adevărul sunt primele arme pe care Guvernul trebuie să le folosească în lupta cu pandemia, nu iluziile.