Președintele Partidului Social Democrat, domnul Marcel Ciolacu, a avut marți, 23 februarie, o întâlnire cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), în cadrul căreia au fost discutate modalitățile concrete prin care PSD poate transpune la nivel legislativ prioritățile mediului de afaceri, ca parte a efortului de sprijinire a sectorului privat în contextul pandemiei și crizei economice.
Reluarea dialogului constructiv cu mediul de afaceri, inclusiv cu sectorul IMM și patronatele face parte din strategia de reconstrucție și deschidere a partidului către toate zonele societății, alături de sindicate și organizațiile neguvernamentale.
În cadrul întrevederii, a fost stabilit un mod de lucru comun la nivel de experți, dar și în cadrul comisiilor de specialitate din Parlament. În acest context, au fost trecute în revistă o serie de proiecte legislative în domeniul sănătății, educației, agriculturii sau turismului asupra cărora PSD și Coaliția pentru Dezvoltarea României vor avea consultări și puncte de vedere comune.
”Pandemia a dezvăluit cel mai bine vulnerabilitățile cu care se confruntă statul în acest moment. Și cred că una dintre problemele majore care au stat în calea unei reacții mai rapide la problemele generate de criză a fost administrația greoaie. De aceea, consider că trebuie să folosim experiența sectorului privat pentru a aplica și la stat măsuri concrete de debirocratizare, transparentizare și digitalizare. Este singura variantă pentru ca statul să nu mai fie doar reactiv, ci să prevină anumite probleme și crize din societate”, a declarat Marcel Ciolacu.
Biroul de Presă al PSD