MOMENTE IMPORTANTE DIN ISTORIA STÂNGII DEMOCRATICE ROMÂNEȘTI

Începuturile

Într-o perioadă în care muncitorii aveau puține drepturi, iar problema țărănească era nerezolvată, terenul agricol fiind în continuare al marilor proprietari, ideile de stânga devin tot mai răspândite în Regatul României, Transilvania, Bucovina și Banat, acestea din urmă fiind parte a Austro-Ungariei. Apar ziare și reviste precum „Lucrătorul român”, „Revista Socială” sau „Contemporanul”, în care sunt promovate ideile social-democrate.

În România a crescut numărul cluburilor de stânga, astfel încât la 31 martie 1893 este fondat la București Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Principalele obiective ale social-democraților erau adoptarea votului universal; învățământ liber și gratuit; egalitatea dintre femei și bărbați; programul de lucru de opt ore pe zi; impozitul progresiv; o întinsă descentralizare și autonomie comunală; credite accesibile pentru țărani, meșteșugari sau muncitori. Membri marcanți erau Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ioan C. Frimu.

În 1899 social-democrația intră în criză, prin faptul că o parte din liderii partidului, denumiți „generoși”, printre care Vasile G. Morțun, George Diamandi și Alexandru Radovici trec la Partidul Național Liberal, iar PSDMR se destramă. 

În 1906 se formează la Lugoj secția românească a Partidului Social-Democrat din Ungaria, ai cărui principali lideri erau Ion Flueraș, Iosif Jumanca și Tiron Albani. În același an s-a constituit la Cernăuți Partidul Social-Democrat Român din Bucovina.

Mișcarea social-democrată se revitalizează în Regatul României prin constituirea Comisiei Generale a Sindicatelor din România în 1906, iar represiunea răscoalei țărănești din anul 1907 a evidențiat necesitatea unui partid de stânga, care să apere drepturile celor mulți și săraci. La 31 ianuarie 1910 se constituie Partidul Social-Democrat Român, condus de I.C. Frimu, Mihai Gheorghiu – Bujor. În 1910 s-a constituit organizația de tineret a social-democraților, iar în 1912 cea de femei. De la înființarea primului partid de stânga și până la Primul Război Mondial ideile progresiste au fost promovate împreună de oameni politici, sindicate și intelectuali.

Marea Unire

Dacă înainte de Primul Război Mondial social-democrații din România și Austro-Ungaria s-au raliat pozițiilor pacifiste ale Internaționalei a II-a Socialiste, odată cu desfășurarea Marelui Război opinia dominantă a fost aceea că eliberarea socială nu se poate realiza și fără cea națională.

Liderii politici de stânga au avut contribuții importante la realizarea României Mari. Președinte al Sfatului Țării de la Chișinău, instituția care a adoptat la 27 martie 1918 Rezoluția Unirii cu România, a fost Ion Inculeț, om politic cu vederi de stânga. La Cernăuți social-democrații bucovineni au fost parte a Comitetului Național Român, structură ce a avut un rol esențial în unirea Bucovinei cu Regatul României. În Transilvania, în cadrul Consiliului Național Român, organul care a convocat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie, social-democrații și membrii Partidului Național Român erau la egalitate, câte șase din partea fiecărui partid. La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din cei 1.228 delegați 150 au fost social-democrați, reprezentând aproximativ 70.000 muncitori.

Perioada României Mari

Revoluția bolșevică a produs sciziuni în rândul partidelor de stânga: unele facțiuni de extremă stângă doreau declanșarea unei revoluții internaționale a proletariatului, în timp ce altele, social-democrate, militau pentru schimbarea societății cu instrumente politice democratice, parlamentare. Partidele de stânga din provinciile României Mari au încercat în perioada 1919-1921 să aibă o acțiune politică unită, dar nu au reușit. Militanții extremei stângi s-au constituit în Partidul Comunist din România, afiliat Cominternului, iar curentele social-democrate și socialiste nu au ajuns la o poziție consensuală.

În 7 mai 1927 s-a format Partidului Social-Democrat (PSD), în frunte cu George Grigorovici, Constantin Titel Petrescu și Ilie Moscovici, care respingea deopotrivă ideile extremei drepte și ale comuniștilor, considerând că drepturile muncitorilor industriali pot fi apărate cu instrumente democratice. Principalul scop programatic al PSD era „desfiinţarea exploatării economice, a asupririi politice sau naţionale şi a înapoierii culturale sub orice formă”.

Chiar dacă social-democrații și socialiștii români nu s-au constituit într-o forță politică unită, ei împărtășeau aceleași idei: apărarea drepturilor muncitorilor, drepturi pentru femei, lupta împotriva fascismului, pacifismul.La fel ca restul partidelor politice, și cele de stânga au fost interzise de regele Carol al II-lea în 1938, iar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial social-democrații au activat politic în ilegalitate, principalul lider politic fiind Constantin Titel Petrescu. În luna iunie a anului 1944, alături de PNL, PNȚ și PCR, social-democrații au format Blocul Naţional Democrat, care urmărea scoaterea ţării din război şi instaurarea unui regim democratic.

Social-democrația încarcerată

Planurile sovietice de comunizare a României, după 23 august 1944, au creat noi tensiuni în rândul social-democraților. Unii au fost favorabili colaborării cu comuniștii, intrând în guvernul Petru Groza instaurat de sovietici la 6 martie 1945, în timp ce alții, în frunte cu Constantin Titel-Petrescu, au refuzat acest lucru.

După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, PSD devine foarte popular, ajungând la 700.000 membri în decembrie 1945, fiind considerat o amenințare politică directă de către comuniștii români și sovietici. În martie 1946, PSD se scindează, între cei care doreau participarea pe liste comune cu PCR în alegerile parlamentare și cei care, în frunte cu Constantin Titel Petrescu, Adrian Dimitriu și Iosif Jumanca, doreau o politică independentă, autentic democratică. Aceștia din urmă au constituit în mai 1946 Partidul Social-Democrat Independent (PSDI).

După alegerile fraudate din noiembrie 1946, PSDI este dizolvat, în timp ce PSD fuzionează cu PCR în februarie 1948 și formează Partidul Muncitoresc Român, o structură politică de tip totalitar. Comuniștii au dorit să-i pedepsească pe social-democrați atât pentru că promovau ideile stângii democratice, precum și pentru rolul lor în realizarea Marii Uniri. Ion Flueraș, Iosif Jumanca ori George Grigorovici, cu un rol important în realizarea României Mari, au murit în închisorile comuniste. Constantin Titel Petrescu a supraviețuit pentru scurt timp perioadei de detenție. Alături de ei, numeroși social-democrați au fost trimiși în detenție politică ori au fost supuși represiunii comuniste, fiind urmăriți de Securitate până în 1989.

Renașterea social-democrației

După căderea regimului comunist, social-democrația a renăscut în România. Aceasta a fost diversă și, inițial, conflictuală. Continuarea tradiției istorice a social-democrației românești a fost asumată de Partidului Social Democrat Român, reînființat în 17 ianuarie 1990.

Principala forță politică a stângii a fost cea legitimată prin rolul său în Revoluția din Decembrie 1989, Frontul Salvării Naționale (FSN). Conflictele politice și sociale din România anilor 1990-1991 au afectat și coeziunea FSN. Drept consecință, la Convenția FSN din 27-29 martie 1992 partidul s-a divizat. Echipa condusă de Petre Roman a moștenit instituțional FSN-ul, transformându-se în Partidul Democrat (PD), de orientare social-democrată. Însă, PD a părăsit în anul 2006 familia stângii democratice, în favoarea celei a Popularilor Europeni, iar după mai multe transformări politice a dispărut prin fuziunea cu Partidul Național Liberal în anul 2014. Echipa susținută de Ion Iliescu a format în iunie 1992 un alt partid, Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN). După un an de la constituire, în 9-10 iulie 1993, FDSN, pentru a-şi pune în valoare orientarea social-democrată, îşi schimbă denumirea în Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR). Schimbarea numelui partidului a fost însoţită de fuzionarea, prin absorbţie, cu Partidul Republican, Partidul Cooperatist şi Partidul Socialist Democratic din România.

Consolidarea politică sub semnul Uniunii Europene și a NATO

Perspectiva aderării României la Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a accelerat procesul de clarificare doctrinară și consolidare instituțională în rândul stângii românești. În 16 iunie 2001 s-a desfășurat congresul de constituire a Partidului Social Democrat, prin fuziunea dintre PDSR și PSDR. În acest fel se realiza sinteza dintre tradiția istorică a mișcării de stânga din România și partidul creat din speranțele Revoluției române din Decembrie 1989. De asemenea, PSD a integrat prin absorbție restul partidelor de stânga relevante din punct de vedere politic (Partidul Socialist al Muncii, Partidul Socialist al Renașterii Naționale), realizând unificarea stângii românești.

Preocuparea pentru sincronizarea doctrinară a PSD la noile realităţi a determinat apariția și adoptarea începând cu 2002 a mai multor documente politice ce au propus noi direcţii de acţiune în etapa de post-tranziţie.

În 28 octombrie 2003, PSD a devenit membru al Internaționalei Socialiste, iar în 19 mai 2005 primește statutul de membru cu drepturi depline al Partidului Socialiștilor Europeni (PES).

În urma unui efort guvernamental susținut, în timpul guvernării PSD (2000-2004), a mandatului de președinte al României al lui Ion Iliescu și a celui de premier a lui Adrian Năstase, România a aderat la NATO, a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a obținut libera circulație a cetățenilor români în Uniunea Europeană, a restabilit echilibrele macroeconomice, reducând nivelul de sărăcie și polarizare socială.

Social democrația a devenit după 1989 principalul curent politic din România, din perspectiva rezultatelor politice, iar PSD a realizat cele mai importante transformări modernizatoare din economie și societate.

La Congresul PSD din 2020, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat un nou proiect politic care prevede reconstrucția PSD prin revenirea la valorile social democrate tradiționale ale stângii democratice românești și transformarea partidului într-o formațiune politică modernă și europeană.Începând cu anul 2022, Partidul Social Democrat deține două funcții importante la nivelul familiei social democrate, pozițiile de vicepreședinte al Internaționalei Socialiste (IS) și de vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni (PES).