Proiectul „Repornim România”
Planul de relansare economică propus de PSD conține 28 de măsuri concrete cu efecte pe termen scurt și mediu pentru:
- Repornirea economiei
- Protejarea locurilor de muncă
- Protejarea veniturilor românilor
PSD sprijină angajatorii care își reiau activitatea și reîncadrează românii care și-au pierdut locul de muncă în perioada stării de urgență și pentru cei care au revenit în țară
Propunem două măsuri concrete:
- Acordarea a 2.250 lei timp de 3 luni pentru angajatori;
- Acordarea a câte 1.000 de lei pentru persoanele care revin la muncă.
PSD susține locurile de muncă
Prin suspendarea impozitului pe venit, a contribuțiilor și taxelor locale până la sfârșitul anului pentru companiile din sectorul turismului, transporturilor, horeca, cosmetică, profesii liberale, dacă mențin locurile de muncă.
PSD protejează puterea de cumpărare a populației
Printr-o schemă de ajutor pentru ca oamenii să poată suporta facturile mai mari la energie si gaze. Acestea vor crește prin liberalizarea prețurilor de aceea guvernul are termen până la 1 iulie 2010 să definească consumatorul vulnerabil.
PSD susține familiile cu venituri mici asigurând o indemnizație de sprijin pentru o perioadă de 3 luni
În valoare de 700 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 de lei pe lună și de 300 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de la 1501 la 2000 lei pe lună.
PSD deblochează economia și diminuează blocajul financiar și creditul comercial prin:
- Eșalonarea obligațiilor fiscale pentru firmele afectate pentru o perioadă de 6 luni, fără penalități și dobânzi;
- Susținerea activă a mediului de afaceri prin linii de credit finantate prin băncile cu capital de stat CEC și Eximbank la dobânzi de maxim 1,7%;
- Termene scurte de plată a facturilor de către stat și companiile de stat către operatorii economici privați;
- Decontarea rapidă a concediilor medicale.
PSD susține IMM-urile și tinerii antreprenori prin:
- Flexibilizarea clauzelor din contractele încheiate în cadrul programului Start Up Nation astfel încat derularea acestora să poata fi continuată;
- Diminuarea blocajelor financiare prin garantarea cumpării de creanțe de la IMM de către instituțiile de credit.
PSD susține exporturile prin garanții de stat 100%
Precum și cu credite cu perioada extinsă de grație fără plata ratelor pe perioada de grație.
PSD susține agricultura românească prin:
- Plata la 5 zile pentru produse proaspete și 15 zile pentru celelalte produse;
- Crearea unei scheme de ajutor de stat în valoare de 500 de milioane de lei pentru susținerea fermierilor care au fost afectați de secetă sau de pandemie.
PSD încurajează revenirea imediată a sectorului de transport și a sectorului de productie auto și electrocasnice prin:
- Suspendarea taxelor specifice în sectorul transporturi;
- Dublarea bugetului programului Rabla Clasic și direcționarea programului Rabla Plus catre achizitiile de autoturisme exclusiv românești făcute de instituțiile publice;
- Creșterea de 10 ori a plafonului pentru programul Rabla pentru Electrocasnice de la 30 la 300 milioane lei în anul 2020.
PSD încurajează turismul din România
- Printr-o schemă de ajutor de stat pentru susținerea turiștilor și a operatorilor de turism care prevede acordarea de vouchere de vacanță care pot fi folosite până la 31 decembrie 2021;
- Stimularea investițiilor în cele 31 de stațiuni balneare cu un buget alocat de 1 miliard de euro pe următorii 10 ani.
Citește o descriere mai amplă a măsurilor prezentate mai sus.