PSD a obținut o victorie majoră în lupta pentru menținerea școlilor deschise, în condiții de siguranță pentru elevi și profesori. După luni întregi de presiune continuă asupra decidenților din Educație și Sănătate, Guvernul a acceptat în sfârșit propunerea PSD de a se renunța la închiderea unităților de învățământ în funcție de rata de incidență și de a asigura, în schimb, testarea periodică a elevilor pentru a preveni apariția focarelor COVID-19.
Marți, la audierea conducerii DSP București în Comisia pentru Sănătate şi familie a Camerei Deputaților, reprezentantul PSD, dr. Alexandru Rafila, a arătat că pragul de incidență de 6 la mie pentru închiderea școlilor este doar o convenție arbitrară, care nu poate justifica închiderea școlilor în care nu există niciun caz de COVID-19.
PSD consideră că Guvernul are obligația de a implementa rapid, ceea ce nu a făcut în vacanța de vară, respectiv să organizeze testarea periodică în școli, inclusiv prin utilizarea testelor COVID-19 non-invazive, care, chiar dacă nu sunt încă omologate la nivelul Uniunii Europene, sunt folosite pe scară largă de multe state membre pentru testarea frecventă a elevilor.
Biroul de presă al PSD