PSD solicită o anchetă extinsă pentru stabilirea și sancționarea celor responsabili de moartea femeii ucisă de câini în zona Parcului Morii din București. Aceste investigații trebuie demarate atât la nivelul departamentelor de specialitate din Primăria Municipiului București și din Primăria Sectorului 6, cât și la nivelul conducerii celor două instituții. Cei doi edili, prin indiferența și inactivitatea lor, au permis producerea acestei tragedii.
Este o gravă neglijență în serviciu care trebuie sancționată dur, conform prevederilor Codului Penal, cu atât mai mult cu cât persoana decedată fusese anterior victima atacului câinilor din zona Parcului Lacul Morii, iar autoritățile responsabile nu au luat măsuri pentru îndepărtarea acestui risc.
Este revoltător că nici după două zile de la tragedie nu există vreo demisie și vreo demitere la Primăria Capitalei și la Primăria Sectorului 6!
Pasarea răspunderii de la o instituție la alta este inacceptabilă. Ambele primării poartă o răspundere directă pentru tragedie. Primarul General, Nicușor Dan, nu a alocat resursele necesare și nu a fost preocupat de slaba activitate a Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), aflată în subordinea sa.
Iar, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, nu a luat vreo măsură pentru înlăturarea haitelor de câini din Parcul Lacul Morii, în pofida plângerilor și sesizărilor care i-au fost adresate în acest sens.
Instituțiile statului trebuie să acționeze cu maximă fermitate pentru anchetarea și condamnarea celor vinovați de această tragedie, care ar fi putut fi evitată dacă cei responsabili și-ar fi făcut datoria.
Biroul de presă al PSD