Partidul Social Democrat solicită autorităților să informeze, în mod onest, cetățenii, cu privire la evoluțiile economice din România și să prezinte toate datele necesare pentru a-și putea forma o percepție corectă despre starea economiei naționale.
Astfel, românii au dreptul să știe că avansul economic de 13%, raportat de Institutul Național de Statistică, pentru trimestrul al doilea din 2021 reprezintă o creștere de doar 1,9 puncte procentuale, în comparație cu nivelul la care se afla economia națională înainte de pandemia COVID-19.
Totodată, autoritățile ar trebui să declare oficial că România s-a aflat într-o recesiune profundă în timpul Guvernelor Orban și Cîțu, înregistrând o scădere economică în patru trimestre consecutive.
Mai mult, așa-zisa „cea mai mare creștere economică din Europa” din primul trimestru din 2021 (pe care o invoca premierul Florin Cîțu) a fost, de fapt, o scădere de 0,2% pe serie brută și de 0,4% pe seria ajustată sezonier.
Cetățenii români trebuie să știe că pentru această revenire din pandemie, de doar 1,9%, Guvernul României s-a împrumutat în toată această perioadă cu circa 1.000 de euro pe secundă!
În termeni nominali, pentru un plus de 4 miliarde de euro la produsul intern brut al României, guvernarea de dreapta s-a împrumutat cu aproximativ 58 de miliarde de euro, iar datoria publică a crescut ca pondere în PIB de la 35% în septembrie 2019, la circa 50% în prezent!
Mai grav este faptul că această creștere modestă a economiei în raport cu nivelul anterior pandemiei nu se resimte în niciun fel în buzunarele cetățenilor. Dimpotrivă, pentru 99% dintre cetățeni nivelul de trai s-a deteriorat semnificativ pe fondul inflației galopante scăpate cu totul de sub control de către guvernanți. Din păcate, această erodare accelerată a nivelului de trai din România va continua și în lunile următoare în contextul creșterii explozive a prețurilor pentru gaze naturale și energie electrică, în timp ce veniturile românilor sunt în continuare înghețate.
Biroul de presă al PSD