PSD a luat la cunoștință, în urma conferinței de presă a Președintelui Klaus Iohannis de astăzi, și nu în timpul consultărilor, de intenția acestuia de a propune partidelor politice din România un acord politic național pentru consolidarea parcursului european al României.
PSD va analiza în cadrul Comitetului Executiv Național propunerea președintelui Iohannis și va formula un răspuns oficial.
PSD susține consensul politic pe temele majore de interes național, mai ales atunci când un astfel de demers este unul real și nu un joc electoral.
PSD a susținut și va susține întotdeauna orice înțelegere politică benefică interesului României.
Considerăm însă că în acest moment în care se discută despre crearea unui consens politic e necesar ca un eventual pact încheiat între toate partidele politice să mai conțină câteva aspecte vitale pentru interesul României:
1. Susținerea unei Uniuni Europene cu o singură viteză, în care toate statele membre să se bucure de aceleași drepturi și beneficii.
2. Acțiunea tuturor forțelor politice din România pentru înlăturarea dublului standard în Uniunea Europeană. Nimic din ce este permis în alte state membre să nu fie interzis în România, iar ceea ce este respectat în alte state să fie respectat și în România.
3. Condamnarea protocoalelor secrete încheiate între instituțiile din sistemul judiciar și alte instituții. Justiția trebuie să fie independentă și transparentă.
4. Asigurarea și garantarea independenței judecătorilor față de influențele politice, cât și față de orice altă formă de presiune exercitată asupra acestora.
5. Garantarea și respectarea în totalitate, inclusiv prin procesul de legiferare, a prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și condamnarea publică a oricărei forme de abuz.
6. Armonizarea legislației românești la valorile și principiile europene pentru înlăturarea oricăror forme de discriminare din societatea românească.
7. Promovarea la nivelul Uniunii Europene a instituirii salariului minim european valabil pentru companiile care activează în mai multe state membre, astfel încât să se elimine discriminarea în privința salarizării pe teritoriul Uniunii.
În ce privește includerea într-un asemenea protocol politic a prevederilor votate deja la referendum, considerăm că politicienii nu au dreptul și nu pot decide peste voința românilor. Cetățenii s-au pronunțat deja asupra celor două întrebări.
Voința românilor nu poate fi negociată între politicieni. Prevederile referendumului trebuie transpuse imediat în legislație, indiferent dacă partidele încheie sau nu un pact politic.
Biroul de presă al PSD