Respectarea rotației premierilor se înscrie în firescul rațiunii de stat. PSD, cu Marcel Ciolacu, în poziția de premier, va guverna cu determinare și maturitate politică, în același spirit al consensului din ultimul an și jumătate. Rocada premierilor a intrat deja în istorie.
Obiectivul asumat al PSD este să aibă grijă de toți românii, indiferent unde trăiesc ei. Ne-am angajat, prin actualul program de guvernare, să întărim legătura statului cu diaspora și comunitățile istorice. Celor care vor să revină acasă, vrem să le oferim o Românie cu oportunități economice. Sistemele de educație și de sănătate să fie bine puse la punct. Pentru românii care vor să își continue viața în afară și pentru cei din comunitățile istorice am pregătit politici care consolidează și protejează identitatea românească. Toți românii de pretutindeni trebuie să simtă în fiecare clipă că sunt acasă, indiferent de cât de departe sunt.
Nu există o alternativă politică la coaliția PSD-PNL. Avem puterea, voința și capacitatea de a sprijini românii și de a dezvolta România, într-un context regional și internațional fragil. Restul partidelor, care hrănesc scandalul, sunt aventurieri politici, alternative cel puțin nefericite, nepricepute să guverneze, cum au demonstrat deja unele dintre ele.
Trebuie să fim cât se poate de conștienți că atenuarea nemulțumirilor de ordin economic și restrângerea inegalității din societate sunt direcții strategice pentru apărarea democrației. În vremurile când oamenii au suferit economic, societățile au pătimit politic de pe urma falșilor salvatori. Suntem în avangarda acestei bătălii pentru stabilitatea democratică, în momente tulburi.
Prin programul de guvernare pe care-l propunem, PSD și coaliția de guvernare susțin consolidarea unui stat demn, de care să fie mândri și românii de aici și cei din afara granițelor.
Paul Stănescu,
Secretarul General al PSD