Azi, 30 decembrie 2020, noul guvern de centru-dreapta își începe guvernarea împotriva românilor prin Ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Toate asigurările pe care partidele aflate acum la guvernare le-au dat românilor, în campania electorală, potrivit cărora populația nu va suferi suplimentar din această criză au fost doar vorbe goale. Am mai auzit în campanie că măsurile economice au dus la recuperarea rapidă a pierderilor și că economia este pornită pe drumul cel bun, însă această ordonanță de urgență este încă o dovadă că guvernul PNL reloaded este incapabil să gestioneze măsurile necesare pentru a limita măcar pierderile economice.

Doar câteva exemple ne arată că pentru filosofia celor care au preluat puterea nu contează destinele românilor afectați de criză și ei vor continua politica arogantă și anti-socială a guvernului trecut. În plus, observăm că pentru actuala coaliție de guvernare aplicarea unor legi a devenit facultativă, lucru care s-a văzut și în istoria recentă a tuturor guvernelor de dreapta care au condus România în ultimele decenii. De exemplu, aplicarea Legii 153/2017, a salarizării,  este din nou amânată, astfel prorogarea indexării conservă actualele dezechilibre din sistem până la un termen nedefinit (pentru unii salariile au crescut la nivelul anului 2022, iar alții ar fi trebuit să beneficieze acum de creșteri anuale conform legii salarizării, existând discrepanțe majore pe același post, între diferite ministere).

De asemenea, creșterea salariului minim trebuia să producă o creștere procentuală a salarizării celorlalte categorii,  dar plafonarea impusă prin OUG va produce o distorsiune în ierarhia stabilită și intens dezbătută pe parcursul adoptării legii salarizării. Era normal să existe o creștere sustenabilă  a salariilor, cel puțin cu rata inflației, și nu să fie blocată această indexare, efectul fiind cert acela de reducere a puterii de cumpărare a populației.

Este inexplicabilă – ori explicabilă doar prin tendința de a lăsa uși deschise pentru corupția de partid – prorogarea termenului pentru integrarea la ANAF a caselor de marcat până în 2022, vinovat principal fiind în acest caz Guvernul Orban care nu și-a creat infrastructura de preluare a datelor. După ce tot sectorul economic este pregătit și dotat cu aceste case de marcat capabile să transmită registrul fiscal, dreapta a avut mai mult de 1 an la dispoziție și nu a făcut nimic pentru a digitaliza ANAF. Chiar dacă în programul de guvernare acest aspect a fost clar prevăzut, acum coaliția s-a răzgândit.  Cine mai poate să creadă că guvernul dorește cu tot dinadinsul să îmbunătățească gradul de colectare dacă acesta acționează exact în sens invers?

Guvernarea Cîțu ne arată încă de la început că va fi o guvernare a excepțiilor de la regulă  și asta se vede încă o dată prin faptul că se îngheață, la nivelul anului 2020, salariile, soldele pentru militari, indemnizațiile, sporurile, compensațiile. Totuși, cu unele excepții: compensațiile acordate pentru dreptul de hrană la unele categorii de angajați din MAPN , MAI , SRI , STS, categorii  pentru care aceste drepturi vor fi indexate (aceștia reprezentând peste 80 % din personalul plătit din fonduri publice). Pentru o serie de categorii de beneficiari ai pensiei de serviciu actualizarea acesteia cu rata medie anuală a inflației a fost blocată, dar și de data aceasta au ”scăpat” de această măsură magistrații ale căror pensii speciale vor fi actualizate conform legii.

La fel, indemnizația de vacanță, care trebuia să intre în vigoare conform legii salarizării începând cu 01.01.2021, a fost amânată cu un an, până la 01.01.2022, rămânând în vigoare voucherele de vacanță.

Măsurile anti-sociale nu se opresc aici, deoarece, pe lângă faptul că prin OUG se  blochează creșterea salariilor personalului din învățământ, s-a intervenit și pe legea învățământului, amânând unele avantaje create de PSD cum ar fi cupoanele sociale care veneau să sprijine educația timpurie și erau acordate în scop educațional, în funcție de veniturile familiei, pentru cei cu copii la creșe și grădinițe; și acordarea acestora a fost amânată până în 2022, acum, când românii au mai mult ca niciodată nevoie de ele.

Însă cea mai gravă măsură, în condițiile severei crize economice din acest moment, este aceea că venitul minim de incluziune (VMI), prevăzut a fi acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul combaterii sărăciei și excluziunii sociale, a fost amânat pentru 2022. Amintesc că această lege a fost concepută de guvern, în anul 2016 și apoi aprobată de Parlamentul României, în același an. Dacă până acum s-a folosit pentru  amânarea aplicării scuza că Ministerul Muncii încă nu are sistemul informatic necesar, în această teribilă criză scuza nu mai rezistă: au trecut deja patru ani, iar în ultimul an am avut un guvern de dreapta. Măsura a făcut parte dintre cele patruzeci de promisiuni de campanie ale USR – PLUS, mai exact era promisiunea cu numărul 34. Este corect să ne amintim ce spunea în campania electorală manifestul USR – PLUS: ”Actuala lege a venitului minim garantat descurajează munca, pentru că retrage ajutorul social persoanelor care se angajează, chiar dacă salariul lor este foarte mic. În plus, salariile mici sunt impozitate mult (cel mai mult din UE). Deci, oamenii săraci (sărăcia e corelată cu educația, prin urmare, și cu posibilitatea de a găsi doar joburi cu venituri reduse) trebuie să aleagă dramatic între un salariu mic impozitat mult și un ajutor social modest, dar cert. Această alegere nu trebuie să fie una dramatică. Este o practică modernă în multe țări de a lăsa posibilitatea trecerii treptate din asistență spre job, dar Statul român, condus de vechea clasă politică, a rămas în alt secol când vine vorba despre politici de intervenție; deși toți politicienii vechi vorbesc despre sărăcie, nu au fost în stare să ia această măsură de modernizare.”

Cu adevărat, această lege este necesară deoarece permite beneficiarilor să muncească având forme legale, ea scoate la lumină o parte din munca la negru și centralizează statistic, dar și ca decizie instituțională, o parte din asistența socială pentru cei defavorizați și simplifică procedural acordarea de sprijin săracilor. Argumentarea politică a necesității acestei legi era, în programul USR – PLUS, că ”vechii politicieni nu doresc schimbarea sistemului care îi ține pe oameni în sărăcie și dependenți de ei, contra voturi”.

Amânarea cu doi ani a venitului minim de incluziune să însemne oare că ideea de schimbare a vechii clase politice nu mai este un obiectiv politic pentru USR – PLUS? Că acesta a fost doar un obiectiv de persuasiune electorală?

Dacă la fiecare ședință a guvernului Cîțu va dispărea câte o pagină din promisiunile electorale ale USR – PLUS, în total acestea au fost doar 40, să însemne că proiectul marii resetări politice a unei părți din arcul guvernamental se va pulveriza în 40 de săptămâni?

Deocamdată putem vedea că, încă din prima ședință, Guvernul Cîțu guvernează anti-social, în defavoarea românilor, iar USR – PLUS renunță la prima promisiune majoră.

Vasile Dîncu,

Președintele Consiliului Național al PSD