Deputatul PSD, Prof. dr. Alexandru Rafila, vicepreședinte al Camerei Deputaților a afirmat vineri, 18 iunie 2021, într-o conferință de presă susținută la sediul central al PSD că ordonanţa de urgenţă prin care se transferă un număr de paturi spitaliceşti din sistemul public în cel privat va avea ca efect scăderea finanţării spitalelor publice, dar şi instituirea pentru pacienţi a unei co-plăţi pe care mulţi nu şi-o pot permite.
“OUG care a fost aprobată și care prevede ca numărul paturilor care pot fi contractate de operatorii privați în contract cu CNAS poate crește cu 10%. Acest lucru este cuplat cu alt mecanism, cu coplata, adică pacienții care apelează la aceste paturi care sunt finanțate din sistemul de asigurări de sănătate vor trebui să suporte o contribuție care nu mai este limitată. Care este problema cu această OUG? Sunt și alte mecanisme care nu au fost încă dezbătute în spațiul public și pe care voi încerca să le abordez: în primul rând, numărul total de paturi finanțabile în România pentru servicii medicale este fix, important este să înțelegem că, proporția crescând în domeniul privat, evident că accesul la servicii în sectorul public va scădea proporțional și atunci sunt două fenomene, unul deja observat, pacienții care vor accesa aceste servicii vor trebui să plătească o coplată substanțială, nu știm încă cât este, dar nu mai este limitată și controlată prin efectul acestei OUG. Cel de-al doilea element care nu s-a discutat este legat de scăderea finanțării, dacă un spital public primește finanțare pentru 500 de paturi pentru servicii medicale, dacă numărul de paturi se reduce cu 20 de paturi sau 25 de paturi, înseamnă că și finanțarea acelui spital public se reduce cu 5%. Ce impact are? Înseamnă că nu se mai poate asigura plata salariilor sau a cheltuielilor cu medicamentele, cu materialele sanitare pentru pacienții acelui spital, pentru că contractul cu CNAS este mai mic prin reducerea numărului de paturi. Este un mecanism care poate că acum are un impact redus, pentru că nu discutăm de un procent foarte mare de paturi care să impacteze sistemul public, dar dacă această OUG se va replica și va duce la direcționarea unui număr tot mai mare de paturi spre sectorul privat, sectorul public va avea o finanțare mai mică. Asta e de fapt una dintre problemele preocupante și, ca să înțelegeți de ce suntem îngrijorați, acest lucru va limita accesul la servicii de sănătate, pentru că pacienți care să aibă o asigurare complementară sau să poată să plătească din buzunar costuri suplimentare către sectorul privat este mic. Mai mult, în România suntem la 22% ca procent al plății din buzunar pe care o fac pacienții pentru serviciile medicale, iar OMS recomandă menținerea unui prag care să nu depășească 15%. De ce? Pentru că există un pericol evident în ceea ce privește modul în care bugetele familiilor sunt afectate. Pragul cel mai periculos de alarmă este de 30%, dar noi deja dacă am introdus acest mecanism prin care serviciile efectuate în sistemul privat sunt mai multe și nu știm care este valoarea acestei coplăți, o să avem un procent mai mare de 22% anul următor, deci ne apropiem de acel prag de pericol menționat de OMS,” a declarat Alexandru Rafila.