Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 10 mai 2021, la sediul central al PSD. Senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat că guvernanţii nu au găsit soluţii pentru vaccinarea anti-COVID a oamenilor din mediul rural şi din urbanul mic.
„Am văzut poziţia premierului Florin Cîţu care ne spunea că ne putem vaccina mai pe chill. Există, din păcate, două Românii: România despre care vorbeşte Florin Cîţu, cea a celor care o duc bine, care pot să îşi permită să meargă la drive-through şi cea a românilor care se află în mediul rural sau în urbanul mic şi pentru care actuala coaliţie de dreapta nu a găsit soluţiile pentru a reuşi să se vaccineze”, a spus Radu Oprea, într-o conferinţă de presă după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.