Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 13 ianuarie 2025, la sediul central al PSD. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu a declarat că în ședința Consiliului Politic Național s-a discutat pe un calendar, iar Crin Antonescu va fi singurul candidat la alegerile prezidențiale care va fi măsurat în sondajele PSD.
„S-a discutat pe un calendar care are următoarele etape: joi se va da hotărârea de Guvern pentru calendarul alegerilor, 4 și 18 mai, așa cum s-a discutat. În perioada următoare va exista acel sondaj. După 20 ianuarie va exista un nou Consiliu Politic Național la PSD pentru asumarea candidaturii domnului Antonescu și stabilirea datei Congresului. Noi ne dorim ca în perioada de după 20 ianuarie, imediat, probabil 26-27 ianuarie, să avem un Congres pentru desemnarea candidatului la președinție pe care să-l avem. Cu certitudine, domnul Crin Antonescu va fi singurul măsurat în sondaje pentru candidatura la președinția României”, a spus Lucian Romașcanu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că indexarea pensiilor va fi unul din subiectele ședinței coaliției de guvernare.
„Încercăm acum la ora 13 să facem o întâlnire cu copreședinții coaliției, cu cei trei vicepremieri, să discutăm bugetul pe anul 2025. Doresc, cum e normal, ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea. 1 septembrie știm foarte bine că a fost data în care s-a pus în aplicare legea recalculării pensiilor,” a mai spus premierul Marcel Ciolacu după ședința CPN.