Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat s-a reunit marți, 21 ianuarie 2025, la Vila Lac. Radu Oprea a anunțat că Consiliul Politic Național al PSD a validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai.

„În ședința Consiliului Politic Național PSD, a fost validată candidatura domnului Crin Antonescu. Vom avea ca pas următor congresul extraordinar al partidului pe 2 februarie și în acel moment candidatura lui Crin Antonescu din perspectiva Partidului Social Democrat va fi pe deplin validată. Dar decizia de astăzi cred că spune foarte mult în contextul în care și eu personal am participat la foarte multe dezbateri la televizor, în care era acest subiect, dacă alegerile vor avea loc pe 4 și pe 18, dacă va fi candidatura domnului Crin Antonescu validată. Lucrurile acestea, uitați-vă că s-au întâmplat, sunt exact așa cum au fost spuse de la bun început de către liderii coaliției. Din punctul acesta de vedere, suntem într-un calendar predictibil, foarte clar și care își urmează cursul, dar deja, din câte văd în toată coaliția, lucrurile sunt ireversibile”, a afirmat Radu Oprea.