Doamnă președinte a Senatului, domnule președinte al Camerei Deputaților, domnule prim-ministru, doamnă ministru și domnilor miniștri, distinși colegi, domnule prim-ministru, mai reveniți la microfon, presupun, ca să ne prezentați totuși planul!
Domnule Cîțu, de data asta n-ați mai avut pe unde să fugiți! Afară vă așteaptă fermierii să le spuneți de ce agricultura primește 0 euro prin PNRR, în timp ce firmele de consultanță primesc 2 miliarde de euro. Luați-l și pe domnul Orban și spuneți-le oamenilor de ce nu le-ați dat nici acum subvențiile și despăgubirile pentru seceta de anul trecut. Ieșiți și spuneți de ce românii mănâncă 70% produse de import, în timp ce guvernarea de dreapta vrea să distrugă agricultura românească. Domnule prim-ministru, haideți, curaj, nu mai fugiți iar, dacă doriți să coborâți la fermieri împreună cu domnul Orban, pot solicita o pauză!
Altfel, este o mare rușine că premierul României trebuie forțat să vină în Parlament să prezinte un plan care va influența România pentru următorii cinci ani. Este o mare rușine că a fost nevoie de insistențele PSD, ale partenerilor sociali și europeni ca să veniți astăzi în Parlament. Până în ultima clipă ați vrut să le ascundeți românilor adevărul din spatele PNRR și nici măcar astăzi, cu câteva zile înainte de termenul-limită pe care vi l-a dat Comisia Europeană, nu ați făcut public planul pentru toți românii. Mă uit la parlamentarii PNL, la parlamentarii USR, la parlamentarii UDMR: dumneavoastră ați văzut acest plan? Știți ce conține acest plan? Dacă știe vreunul dintre dumneavoastră, îl invit în dialog cu mine aici! Știți ce susțineți în acest plan, domnilor parlamentari PNL? Domnule Orban, dumneavoastră ați văzut acest plan? L-ați citit? Îl aveți în detaliu?
Stimați colegi, această coaliție a șmenului a vrut să deturneze un plan lăudabil al Europei către clientela de partid și firmele sale de consultanță. Apropo, domnule Barna, câte rude aveți pe lista de așteptare la proiectele din PNRR? Tot ce PSD v-a cerut a fost transparență, descentralizare și sprijin concret pentru firmele românești. V-am cerut proiecte de care să beneficieze românii din toate regiunile țării, indiferent că trăiesc în marile orașe sau la sat. V-am cerut mecanisme de control împreună cu partenerii sociali și pentru toate acestea v-am dat soluțiile necesare. Am vrut să fim constructivi, pentru că am înțeles că aceasta este cea mai importantă oportunitate a României de a interveni în decalajele dintre zonele de dezvoltare ale țării, un plan care să dezvolte România și să aducă prosperitate. V-ați bătut joc! De asta ați fost refuzați de două ori de Comisia Europeană, atât cu planul dumneavoastră, domnule Cîțu, cât și cu planul dumneavoastră, domnule Orban! De asta veți fi ultimul Guvern din Uniunea Europeană care va depune acest plan. Nu știu dacă ați aflat, dar unii dintre miniștrii dumneavoastră au început să fie subiect de bancuri prin cancelariile europene. Comisia Europeană vă tratează ca pe un elev repetent care nu își face temele și îl trimite acasă să mai învețe carte!
Doamnelor și domnilor, în toate Planurile de Redresare depuse până acum la Comisie fiecare țară a venit cu o viziune clară. Majoritatea țărilor europene au decis să investească masiv într-un domeniu pe care l-au considerat un motor de creștere în viitor. Franța a pus accent pe resursa umană, Germania pe industrie, Spania și Italia vor sprijini masiv IMM-urile, Bulgaria digitalizează. Domnule Cîțu, domnule Barna, dumneavoastră ce v-ați propus?
Vă spun eu: v-ați dus la Bruxelles cu o poveste frumoasă despre reforme. Însă, în loc de reforme concrete, nu ați făcut altceva decât să tăiați, să readuceți austeritatea! V-ați dus cu un „TO DO LIST”, cu 9 ANTI-REFORME la care i-ați angajat pe ascuns pe toți românii și nu ați spus nimic aici în țară! De ce nu aveți curaj să le spuneți românilor în față că nu sunteți capabili să faceți vreo reformă?! Tot ce ați propus a fost înghețarea veniturilor, creșterea vârstei de pensionare și majorarea taxelor pentru firme și populație!
Domnule Cîțu și domnule Barna, vă place să credeți că sunteți Apostolii Transparenței! Dar, de fapt, sunteți doar TROMPETELE AUSTERITĂȚII, niște mincinoși cărora le e frică să le spună românilor adevărul în față! Cine v-a cerut, domnule Cîțu, să înghețați pensiile și salariile pentru cinci ani de acum înainte? Cine v-a cerut să creșteți vârsta de pensionare? Să creșteți taxele locale? Să măriți impozitele pentru firmele românești? Să scoateți facilitățile pentru IT-iști și constructori? Cine v-a cerut să lichidați CFR Marfă, domnule Barna, sau Tarom? Să dați mii de oameni afară? Să vindeți cele mai profitabile companii românești?!
NIMENI nu v-a cerut acest lucru! Nimeni de la Comisia Europeană nu v-a cerut să aduceți austeritatea în România, doar propria INCOMPETENȚĂ și lipsă de viziune!
Doamnelor și domnilor, PSD a scăpat România de împrumuturile de la FMI, iar actualul guvern PNL-USR le va readuce în țară. Vă folosiți de PNRR pentru a vă justifica austeritatea și viitorul acord cu FMI. Aici veți ajunge, pentru că nu aveți nicio VIZIUNE economică. Ați împrumutat deja 30 de miliarde de euro în 15 luni. Tocmai ați îndatorat România pe trei generații! Și vă îngrămădiți să mai împrumutați rapid încă 15 miliarde prin PNRR. În loc să luați banii europeni gratis, dumneavoastră luați mai întâi împrumuturile! Asta este o crimă economică!
Domnule Cîțu, deja ați bătut cincinalul în doar șase luni! Opriți-vă din paradă! Laudele de șoim al patriei nu au nicio legătură cu viața românilor! Creșterea dumneavoastră economică a sărăcit, de fapt, România!
Ce vreți să faceți în viitor? Cum creșteți nivelul de trai al românilor? Simplu: lăsați mână liberă să le fie crescute taxele pe proprietate! În fiecare zi le creșteți prețurile la alimente, energie, gaz și benzină!
Cum rezolvați situația pensionarilor aflați în pragul sărăciei? Simplu: le înghețați pensiile și îi forțați să își trăiască bătrânețea la muncă! Asta este reforma dumneavoastră!
Cum ați promis că veți sprijini companiile românești? Simplu: nu le dați niciun sprijin prin PNRR, în schimb le cocoșați cu noi taxe și impozite!
Anti-reformele dumneavoastră vor distruge economia! Vor crește șomajul și vor prăbuși puterea de cumpărare. Vreți să vindeți tot și să transformați România într-o mare piață de consum. Voi cu banii și bogăția, românii cu sărăcia! Atât mai rămâne pentru oameni și firmele românești!
Doamnelor și domnilor, în încheiere, vă mai spun doar atât, un fapt pur statistic: Planul Germaniei are 1241 de pagini, al Croației 1165 de pagini, al Franței 815 pagini, al Poloniei 498 de pagini. În România, până azi, nimeni n-a văzut nicio pagină! Guvernul a ținut planul la secret pentru că vrea să ascundă cele 2 miliarde de euro, dosite pentru firmele de casă și pentru consultanță! Nu veți reuși! Vom continua să luptăm pentru ca banii europeni să ajungă la români, nu la clientela voastră politică, la fel cum nu veți reuși să vă duceți la capăt planul de sărăcire a populației!
PSD este total împotriva ANTI-REFORMELOR guvernării Cîțu-Barna! Vă promit, domnule Cîțu: niciuna dintre măsurile de austeritate nu va primi votul PSD aici, în Parlament!
Iar dumneavoastră, domnule candidat Orban, treziți-vă din chefurile făcute prin toate instituțiile prin care ați trecut și opriți acest guvern catastrofal care sărăcește o țară întreagă!
Din câte știu, sezonul la schi s-a încheiat în România. Îi transmit lui Iohannis, oriunde s-ar afla domnia-sa, să citească prostiile lui Cîțu și Barna din PNRR, astfel încât să încetăm să ne mai facă de râs la Bruxelles!
Vă mulțumesc!