MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
CMF: 31250003

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, și Crin Antonescu, candidatul Alianței Electorale România Înainte pentru alegerile prezidențiale din 2025, alături de Sorin Grindeanu și Daniel Băluță, prim-vicepreședinții PSD, Paul Stănescu, secretarul general al PSD, Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD și vicepreședinții PSD Lia Olguța Vasilescu și Marian Neacșu, s-au întâlnit vineri, 4 aprilie 2025, și sâmbătă, 5 aprilie 2025, cu membrii PSD și PNL din județele Caraș-Severin și Dolj.

Președintele PSD Marcel Ciolacu, susține că singurul candidat la președinția României care vorbește despre un proiect concret, despre o direcție de țară și are în agenda sa bunăstarea românilor este Crin Antonescu.

„În acest moment vă spun cu toată convingerea că singurul om care are cu adevărat un profil de președinte este Crin Antonescu. Este singurul candidat care vrea ordine și nu haos în România. Este singurul care vrea să construiască și să nu dezbine, e singurul care are pe agenda bunăstarea românilor și nu războaie doctrinare. Doctrina comună este România. Asta este doctrina lui Crin Antonescu. Ceilalți candidați vin și nu propun nimic. Au o singură prioritate, să schimbe Guvernul”, a declarat Marcel Ciolacu la Craiova.