Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat luni, 13 iulie 2020, că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban şi demersul va reuşi „sută la sută”.
„Nu este nici prima nici ultima oară, vom depune o moţiune de cenzură şi va trece sută la sută această moţiune. Depunerea moţiunii de cenzură ţine de mai mulţi factori, în primul rând să treacă. Eu am spus că, în momentul în care vom depune moţiune de cenzură, moţiunea de cenzură trece sută la sută. Momentul (depunerii) este o decizie politică şi se ia într-un for politic, respectiv în Comitetul Executiv al partidului şi în discuţii cu ceilalţi preşedinţi de partid cu reprezentare în Parlamentul României”, a declarat Marcel Ciolacu la sediul PSD.