Senatorul PSD Robert Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului României cu atribuţii de Preşedinte, a criticat duminică, 12 iulie 2020, proiectul de lege elaborat de Guvern privind carantinarea şi izolarea, care se află în dezbatere la Senat, după ce a fost adoptat cu amendamente de Camera Deputaţilor.
„Proiectul de lege elaborat de Guvern este un dezastru, o sumă de încălcări repetate ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, care dacă s-ar adopta aşa cum a fost trimis am avea o lege în contradicţie nu numai cu legea fundamentală – Constituţia, dar şi cu practica CEDO şi a altor instanţe europene. Legat de procesul adoptării acestei legi, premierul se plângea ieri că este la capătul răbdării că am amânat votul în Parlament până luni. Vă reamintesc că Parlamentul a lucrat vineri până la 23,00, Comisia juridică a lucrat până la 4,00 dimineaţa, ieri, sâmbătă, am lucrat din nou, programul Parlamentului este în fiecare zi în sesiune extraordinară până pe 15 iulie şi dacă va fi nevoie o să prelungim. Am avut o săptămână în care preşedintele Iohannis a ales să iasă la televizor şi să certe pe toată lumea, pe români că nu au respectat regulile şi pe politicieni, însă ar trebui să certe Guvernul lui”, a spus Robert Cazanciuc, într-o conferinţă de presă.