Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 16 octombrie 2020 că, “guvernarea PNL a demonstrat că nu are soluții, nu are nici cu cine și nu are nicio perspectivă pentru viitor”.
“Vedem cu toții astăzi cum arată de fapt România educată a lui Iohannis, e o Românie a impostorilor fără diplome de absolvire, o Românie în care învățământul online se realizează fără tablete și fără acces la internet, o Românie în care educația e privită de Guvern ca un moft, nu ca o necesitate primordială. Guvernarea PNL a demonstrat, nu doar din punctul nostru de vedere, ci și al partenerilor cu care am discutat astăzi, că nu are soluții, nu are nici cu cine și, mai grav, nu are nicio perspectivă pentru viitor, nu au niciun plan coerent nici pentru studenți, nici pentru elevi, nici pentru cadre didactice. Pentru ei, școlile sunt importante doar ca secții de votare. Au avut șase luni la dispoziție cei din PNL să pregătească deschiderea școlilor în siguranță și nu au făcut absolut nimic din această perspectivă”, a afirmat Sorin Grindeanu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.