Viorica Dăncilă, președintele PSD și prim-ministrul României, alături de Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD și ministrul Finanțelor Publice, și Mihai Fifor, secretarul general al PSD au efectuat vineri, 26 iulie 2019, o vizită în județul Bacău. Liderii PSD au vizitat șantierul Variantei Ocolitoare a municipiului Bacău precum și Spitalul Județean de Urgență din Bacău.

Premierul s-a declarat mulțumit de mobilizarea găsită pe șantierul Centurii Bacău și de stadiul lucrărilor.

”Este un proiect îndelung așteptat de comunitatea băcăuană iar beneficiile nu pot fi puse în discuție. Constat că se lucrează într-un ritm alert, că termenele sunt respectate și sper ca acest obiectiv să fie realizat cât mai curând. Ceea ce văd la dumneavostră în șantier este un exemplu de bune practici care demonstrează încă o dată că acolo unde sunt implicare și seriozitate lucrurile se pot face așa cum trebuie” a declarat Viorica Dăncilă la sfârșitul vizitei.

Viorica Dăncilă a participat totodată vineri la semnarea unui contract în valoare de 1,9 milioane de euro pentru dotarea cu aparatură a Ambulatoriului Spitalului Judeţean.

”Iată că astăzi a fost semnat un contract important de 1,9 milioane de euro şi cred că acest mod serios de abordare a investiţiilor atât din partea Guvernului, cât şi a administraţiilor locale are un singur beneficiar, cetăţeanul. Mi-am propus să merg pe şantiere, să văd stadiul lucrărilor şi acolo unde lucrurile nu vor funcţiona bine, să luăm măsurile necesare, pentru că cetăţenii nu mai au răbdare, pe bună dreptate. Nu vor să le spunem că un obiectiv început anul acesta se va termina peste 10 ani. Toţi au obligativitatea să se încadreze în termene iar Guvernul trebuie să asigure finanţarea sau reducerea birocraţiei pe fondurile europene” a declarat premierul.

Bacau_(6) (1)
Bacau_(1)
Bacau_(2)
Bacau_(3)
Bacau_(4)
Bacau_(5)
Bacau_(7)

Previous
Next